Biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost construită între anii 1870-1880 prin contribuţia credincioşilor susţinuţi de Neculai Roset-Roznovanu. Denumirea localităţii provine din faptul că ea a fost şi este aşezată în vecinătatea râului Siret unde exista o luncă.
După unele însemnări istorice, această localitate ar fi fost situată la 6-7 km mai spre sud lângă vadul de trecere spre râul Siret a drumului Iaşi- Tg. Neamţ, unde s-au construit mai târziu două poduri: unul pentru căile ferate şi altul pentru drumul naţional Paşcani- Tg.Frumos. Această localitate ar fi purtat şi numele „Tămăduieni” – în urma faptului că aici erau găzduiţi şi tămăduiţi cei loviţi şi prădaţi de hoţi în încăierările din preajma vadului. De altfel, şi în prezent, o parte din aceste pământuri poartă numele de Tămăduieni.
Cea mai veche dovadă istorică privind existenţa localităţii o avem din anul 1833 şi constă dintr-o inscripţie pe un clopot mic scrisă cu caractere chirilice cu următorul cuprins: „satul Lunca – anul 1833”. Se pare că satul Lunca exista anterior acestei date menţionate, deoarece s-a descoperit o altă inscripţie din anul 1779 pe un alt clopot, scris cu caractere greceşti şi chirilice cu următorul cuprins: „1779, donat de Nicolae Zueos”. Despre originea acestui clopot nu avem date concrete, dar se presupune că ar fi fost adus odată cu o biserică din lemn de la fostul schit Gulia, de lângă Mănăstirea Probota, biserică ce a existat până în anul 1880, când a fost construită actuala biserică mare.
Printre personalităţile mai importante ale acestei comunităţi se numără şi pictorul Ioan Bontea (zugrav de icoane pentru mai multe biserici din împrejurimi), fiul Pr. Clement Bontea care a studiat la Academia spirituală din Kiev, devenind profesor, protoiereu şi traducător din teologia rusească.
Tradiţia locului vorbeşte de faptul că pictorul Ioan Bontea ar fi fost unul din ucenicii pictorului Nicolae Grigorescu. Icoanele din catapeteasma bisericii pictate de Ioan Bontea duc spre stilul pictural al marelui şi inegalabilului Nicolae Grigorescu.
Tot aici în această comunitate s-a născut în perioada regimului comunist şi scriitorul Petru Vârlan. El a fost militar de carieră şi redactor şef la revista „Pentru Patrie”.
Din şirul preoţilor care au deservit această Parohie se menţionează:
Preotul Neculai Oşlobanu care a fost coleg şi bun prieten cu Ion Creangă în perioada când au învăţat la şcoala Catehetică din Fălticeni. Apoi un preot pe nume Alexandru. Aceşti preoţi au slujit până în anul 1864. A urmat pentru un scurt timp pr. Toader Stupcanu care a dăruit bisericii un sfeşnic – 1866. A urmat pr. Neculai Teodorescu iar din anul 1927 pr. Ştefan Tuleaşcă care a păstorit parohia până în anul 1968. Din anul 1968 şi până în anul 2002 a fost păstorită de pr. Grigoraş Ioan. Începând din anul 2004 şi până în prezent această parohie este păstorită de preotul paroh Juncanariu Ioan.
BISERICA
Arhiva bisericii s-a pierdut în întregime în anul 1944, în timpul războiului. Foarte puţine documente au rămas şi acestea datorită faptului că au fost îngropate în pământ prin osteneala şi purtarea de grijă a unor credincioşi.
După mărturiile unor localnici mai în vârstă, această biserică s-a construit între anii 1870-1880. Pe icoana Mântuitorului din catapeteasmă se află semnătura pictorului „Ioan Bontea – 1879” dar în acel an catapeteasma era gata şi probabil şi biserica urma să fie sfinţită.
Cheltuielile construcţiei au fost suportate în întregime de enoriaşi, fiind susţinuţi de Neculai Roset-Roznovanu.
Construcţia şi forma bisericii păstrează elementele stilului moldovenesc precum şi urme ale stilului bizantin.
Planul general al bisericii atât în exterior cât şi în interior este cruciform având o suprafaţă de 182 m2. Corpul bisericii este construit temeinic cu zid de cărămidă arsă având o grosime de 1,20 m şi o temelie din piatră de 1,50 m. Biserica este acoperită cu tablă zincată. Înălţimea până la acoperiş a bisericii este de 8,5 m iar până la acoperişul clopotniţei, elevat deasupra pridvorului este de circa 15 m.
Turnul clopotniţei are formă pătrată şi are două încăperi dintre care cea a clopotelor este prevăzută cu patru ferestre în semicerc. Acoperişul este format din patru planuri trapezoidale care susţin o sferă mare care la rândul ei susţine alta mai mică pe care este fixată crucea din fier.
În planul interior al Bisericii se disting: pridvorul, pronaosul, naosul şi altarul, precum şi absidele laterale.
La început intrarea în pridvor şi biserică se făcea printr-o singură uşă din lemn situată către miazăzi. Mai târziu s-a deschis la pridvor o altă uşă în partea de apus. În pridvor se mai află o uşă simplă prin care pe o scară de cărămidă se face legătura cu clopotniţa.
În clopotniţă se află trei clopote: două mici despre care s-a făcut menţiunea mai sus şi al treilea - mai mare, donat în anul 1910 şi care poartă următoarea inscripţie:”Fabrica Nicolae Ionescu Bucureşti”. Acest clopot a fost făcut cu osârdia Pr. Teodorescu Neculai, Petrache Lupoaia, Costache Irimia, Ion Pantază şi obştea satului Lunca-Paşcani spre veşnica lor pomenire, anul 1910.
Din pridvor se pătrunde în pronaos printr-o uşă dublă.
Pronaosul este prevăzut cu un mic cafas din stejar sculptat, având încadrate mai multe icoane reprezentând „drumul crucii lui Iisus Hristos”. Tot aici se află un policandru cu mai multe braţe prevăzut cu becuri.
Naosul are o lăţime de 6 m şi o lungime de 8 m, este despărţit de pronaos printr-o coloană în semicerc cu o grosime de 0,60 m şi lăţime de 1 m, care împreună cu o alta asemănătoare situată în altar, şi cu arcele absidelor laterale susţin bolta semisferică construită din cărămidă arsă şi unde se află din anul 1931 un policandru de alamă cu becuri în greutate de 150 kg.
Altarul are formă semicirculară, având o lăţime de 6 m şi o lungime de 4 m are un plafon plat. În părţile laterale are două nişe. Tot în altar se află o uşă de servici pentru personalul clerical, dar la nevoie, în caz de incendiu poate fi folosită ca uşă de evacuare a celor prezenţi în Sfânta Biserică. Biserica primeşte lumină prin cinci ferestre asemănătoare în semicerc prevăzute cu un sistem de alarmă şi senzori de mişcare.
Icoanele din catapeteasmă, în mod special – Icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi a Sfântului Ierarh Nicolae – au fost pictate în ulei de pictorul Ioan Bontea în anul 1879.
Pictura este originală, executată cu mult talent în stilul renaşterii italiene. Chipurile sunt pictate în culori deschise şi blânde şi au înfăţişare realistă. Iniţial biserica nu a avut pictură murală. În anul 1930-1931, renovându-se biserica, s-a executat şi o pictură murală în ulei de către pictorul Ion Doroftei din Fălticeni. Pictura s-a executat după modele diferite. S-au pictat atunci – în altar, pe plafon Maica Domnului iar pe pereţi Sf. Nicolae, Sf. Vasile, Sf. Ioan Gură de Aur şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
În naos începând cu peretele de miazăzi: Sf. Arhanghel Gavriil, Sf. Gheorghe, Naşterea Domnului (pe bolta absidei), Sf.Parascheva, Rugăciunea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, Sf. Apostol Petru, Duhul Sfânt în chip de porumbel, Sf. Apostol Pavel, Iisus la Cina cea de Taină, Sf. Ecaterina, Învierea Domnului (în bolta absidei) , Sf. Dimitrie şi Sf. Arhanghel Mihail.
În bolta naosului s-a pictat Iisus ca Pantocrator şi Sfinţii Evanghelişti Matei, Marcu, Luca şi Ioan cu simbolurile specifice.
În pronaos s-au pictat tablourile Sfinţilor Ioachim şi Ana şi Botezul Domnului.
Câmpul liber între scene şi icoane este zugrăvit în ulei cu imitaţie de marmură.
Biserica este prevăzută cu o strană arhierească din stejar sculptat şi 30 de străni sculptate din stejar pentru credincioşi.
În decursul timpului biserica a mai fost renovată, curăţată şi împodobită cu noi picturi. A fost înnoită cu multe obiecte de cult (veşminte preoţeşti, vase liturgice, Sf. Evanghelii, cărţi de cult, cădelniţe, cristelniţă, sfeşnice, candele şi îmbrăcăminte pentru Sf. Masă).
La început catapeteasma a fost construită din scânduri simple de brad vopsite, prevăzute în faţă cu coloane cilindrice. Cu timpul a fost realizată o nouă catapeteasmă din stejar sculptat având diferite modele cum ar fi frunza de stejar cu ghindă. Icoanele mari din catapeteasmă pictate de pictorul Ioan Bontea au fost îmbrăcate în tablă păstrându-se vechea pictură.
În biserică au fost aşezate încă două policandre pe lângă cele existente: unul în pridvor şi altul în altar.
În prezent biserica beneficiază de încălzire centralizată, sistem de alarmă, sistem de sonorizare şi multe alte îmbunătăţiri.
În anul 2009 biserica a fost reparată, consolidată şi izolată iar în jurul ei au fost construite alei betonate şi apoi pavelate.
Prin bunăvoinţa credincioşilor inimoşi au fost cumpărate trei iconostase în stil grecesc : unul în pridvor având icoana Maicii Domnului iar celelalte în pronaos având icoana Mântuitorului Hristos şi a Maicii Domnului.
Nădăjduim că bunul Dumnezeu ne va ajuta de acum încolo şi pe noi să împodobim Sf. Biserică şi să o îngrijim aşa cum au făcut înaintaşii noştri.
